Meciul anului!** Se umple Ghencea?

Meciul anului!** Se umple Ghencea?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Banii curg cu nemiluita la Urziceni. Nouă milioane din Liga
Campionilor, alte trei din market poll, 250.000 de euro din
biletele vândute în grupe, iar acum pot intra în club încă 500.000
de euro, dacă stadionul Ghencea se va umple la returul cu
Liverpool!

Scorul strâns din partida-tur, 0-1, face din revanșa de la
București un meci de interes maxim în România. Urziceniul are șanse
de calificare, iar fanii au de ce să se afle joi în Ghencea. Dar pe
lângă un joc de „care pe care”, cei prezenți au posibilitatea să
vadă live toate vedetele lui Liverpool, de la Gerrard la Reina sau
Kuyt.

Oficialii Unirii se gândesc la un stadion plin, ceea ce
campioana n-a avut în Liga Campionilor, cu Stuttgart, Rangers sau
Sevilla, poate și pentru că echipa n-a prins un adversar de
superclasă, cum poate fi numită Liverpool. Iar un stadion plin ar
aduce venituri importante în aceste vremuri de criză. ProSport a
calculat cât ar putea încasa campioana în ipoteza că toate cele
28.000 de locuri ale arenei din Ghencea se vor umple joia viitoare.
Iar rezultatul e remarcabil: Unirea poate câștiga aproape o
jumătate de milion de euro! „Sper din tot sufletul ca dăruirea
băieților din meciul cu Liverpool, precum și numele adversarului
să-i determine pe iubitorii fotbalului din România să umple Ghencea
la retur”, spune Mihai Stoica, managerul general al echipei.

27.000 de
oameni la Steaua – Real

Nici Steaua n-a mai umplut stadionul Ghencea de ceva vreme. Au fost
27.000 de oameni pe 17 octombrie 2006, la 1-4 cu Real Madrid, și
25.000 la 0-3 cu Lyon, pe 26 septembrie 2006. În rest, lume puțină
în campania 2008-2009 din Ligă din cauza biletelor scumpe și a
conflictului galeriei cu Becali, dar și mai puțină în actualul
sezon de Europa League.

„Mai
ieftin ca la toaleta publică!”

Liverpool a primit din partea Unirii Urziceni 2.000 de bilete
pentru meciul de pe 25 februarie, din Europa League. Englezii
trebuie să scoată din buzunar 10 euro pentru un tichet pe Ghencea,
sumă infimă în comparație cu cât trebuie să plătească pe „Anfield
Road”. După ce Liverpool a postat ieri pe site-ul oficial anunțul
despre bilete, suporterii au început să comenteze: „Numai 2.000 de
bilete? Foarte puține!”, „10 euro un bilet? Mai ieftin ca la
toaleta publică!”

„Prețurile sunt practic promoționale. Să vezi cu 30 de
lei un astfel de meci este o ocazie unică”,
Mihai Stoica,
manager general Urziceni

„Sperăm să vină cât mai multă lume, pentru că nu e un
rezultat imposibil de întors. Va trebui să fim mai curajoși în
atac”,
Sorin Paraschiv, mijlocaș Unirea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×